A A A

STUDENȚI

Învățămîntul superior

Invatamintul superior din Republica Moldova

Învăţămîntul superior din Republica Moldova reprezintă partea componentă a sistemului de învăţămînt care are drept scop:
  • formarea unei personalităţii multilateral dezvoltate şi creative, pregătirea, perfecţionarea şi recalificarea la nivel superior a specialiştilor şi a cadrelor ştiinţifice în diverse domenii;
  • asigurarea aspiraţiilor personalităţii de a-şi aprofunda şi extinde studiile;
  • promovarea cercetării ştiinţifice şi implementarea rezultatelor ei;
  • păstrarea, îmbogăţirea şi propagarea patrimoniului ştiinţific, tehnic, artistic şi cultural.
  • Învăţămîntul superior din Republica Moldova este organizat în universităţi, academii şi institute, atît instituţii de stat, cît şi private.
Învăţămîntul superior, cu excepţia învăţămîntului medical şi farmaceutic, se realizează în două cicluri:
  • ciclul I – studii superioare de licenţă;
  • ciclul II – studii superioare de masterat.
Studiile superioare corespund unui anumit număr de credite de studiu transferabile ECTS:
  • durata studiilor superioare de licenţă este de 3-4 ani şi corespunde unui număr de 60 de credite pentru un an de studiu;
  • durata studiilor superioare de masterat este de 1-2 ani şi corespunde unui număr de 60-90-120 de credite de studiu.
Admiterea în învăţămîntul superior se realizează prin concurs, după criterii generale stabilite de Ministerul Educaţiei, respectiv, la ciclul I – în baza atestatului de studii medii de cultură generală, diplomei de bacalaureat, diplomei de studii medii de specialitate (colegiu), iar la ciclul II – în baza diplomei de licenţă (sau echivalentă).

Pentru studenţii admişi în baza atestatului de studii medii de cultură generală se organizează un an de completare a studiilor, care nu se cuantifică în credite.

Anul de studii în învăţămîntul superior începe la 1 septembrie şi are o durată de pînă la 42 de săptămîni, repartizate în două semestre relativ egale, care include două sesiuni de examene şi stagiile de practică.

Studenţii instituţiilor de învăţămînt superior la domeniul Ştiinţe ale educaţiei pot urma concomitent două specialităţi (specializări).

Studiile superioare de licenţă se organizează prin învăţămînt de zi şi învăţămînt cu frecvenţă redusă. Studiile superioare de masterat se efectuează, de regulă, prin învăţămînt de zi. Durata studiilor în învăţămîntul cu frecvenţă redusă este mai mare cu un an faţă de învăţămîntul de zi. În domeniile Arte, Psihologie, Medicină, Farmacie, Medicină veterinară şi la specialităţile Arhitectură, Limbi moderne studiile se organizează doar prin învăţămînt de zi.

Studiile superioare de licenţă se finalizează cu susţinerea examenului de licenţă, care include o probă de profil, o probă de specialitate şi un proiect/teză de licenţă. Învăţămîntul superior medical se încheie cu susţinerea examenului de absolvire şi cu eliberarea diplomei de specialist. Diploma de licenţă se eliberează după absolvirea ciclului de rezidenţiat.

Absolvenţilor care au promovat cele două probe ale examenului de licenţă şi au susţinut teza de licenţă li se acordă titlul de licenţiat în profilul/domeniul general de studiu urmat şi li se eliberează diploma de licenţă. Absolvenţii care nu au promovat examenul de licenţă primesc, la solicitare, o adeverinţă.

Studiile superioare de masterat se finalizează cu susţinerea tezei de master. Absolvenţilor care au susţinut teza de master li se acordă titlul de master în profilul şi la specializarea urmată şi li se eliberează diplomă de master.

Învăţămînt profesional (secundar profesional, mediu de specialitate, superior)

Procesul Bologna

Obiectivul strategic al Procesului Bologna reprezintă asigurarea competitivităţii şi atractivităţii învăţămîntului superior european prin compatibilizarea acestuia şi constituirea Spaţiului European Comun al Învăţămîntului Superior (SECÎS) cu o mobilitate academică în permanentă creştere. În vederea realizării acestui deziderat, în mai 2005, la Bergen, Republica Moldova a aderat la Procesul Bologna.

Pentru Republica Moldova semnarea Declaraţiei de la Bologna a constituit o asumare liberă de responsabilităţi şi implicarea activă în procesul de reformare/modernizare a învăţămîntului superior în vederea unei convergenţe la nivel european. Începînd cu anul 2005, au fost realizate un şir de reforme, inclusiv:

  • organizarea învăţămîntului superior pe cicluri din 1 septembrie 2005 şi elaborarea noilor programe de studii (studii superioare de licenţă, cu o durată de 3-4 ani şi studii superioare de masterat cu o durată de 1-2 ani);
  • elaborarea/implementarea Planului-cadru pentru ciclul I (studii superioare de licenţă) (2005);
  • elaborarea noului Nomenclator al domeniilor de formare profesională şi al specialităţilor pentru ciclul I (2005);
  • suplimentarea cadrul normativ, în special vizînd organizarea studiilor superioare de masterat, ciclul II;
  • elaborarea Ghidului de implementare a Sistemului Naţional de Credite de Studiu (2006);
  • instituţionalizarea creditelor de studiu, tip ECTS, în toate instituţiile de învăţămînt superior;
  • în scopul asigurării transparenţei titlurilor/calificărilor şi actelor de studii, absolvenţilor din învăţămîntul superior li se eliberează cu titlul obligatoriu Suplimentul la diplomă de model unic european;
  • finalizarea în anul 2008 a studiilor la ciclul I de către prima promoţie de absolvenţi care au studiat conform programelor Bologna. În scopul demarării studiilor la ciclul II, instituţiile de învăţămînt au elaborat circa 200 programe de masterat profesional şi de cercetare în formula nouă, care au fost autorizate de către Ministerul Educaţiei, iar în sesiunile 2008 şi 2009 au fost realizate admiteri la studii superioare de masterat, ciclul II, în corespundere cu prevederile Procesului Bologna;
  • în contextul asigurării calităţii în învăţămîntul superior, au fost realizate mai multe activităţi la nivel instituţional, inclusiv s-au constituit structuri de management al calităţii, a fost instituită funcţia de prorector responsabil de calitate, se elaborează şi se implementează manuale de management al calităţii, sînt dezvoltate parteneriate cu centre universitare din diferite ţări europene.
În scopul realizării obiectivelor Procesului Bologna, sînt în derulare activităţile de elaborare a Cadrului Naţional al Calificărilor (CNC), compatibil cu Cadrul European al Calificărilor (EQF – European Qualifications Framework), bazat pe descrierea noului sistem al calificărilor, reieşind din structurarea învăţămîntului superior pe cicluri.

Perspective:

  • implementarea în continuare a noii structuri a învăţămîntului superior (ciclul I – studii superioare de licenţă şi ciclul II – studii superioare de masterat);
  • perfecţionarea/compatibilizarea conţinuturilor, curricula, planurilor de învăţămînt prin centrarea pe student, axarea pe finalităţi de studiu şi competenţe. Va continua elaborarea Cadrului Naţional al Calificărilor (CNC) prin perfectarea/expertizarea proiectelor, organizarea seminarelor metodice etc.;
  • dezvoltarea dimensiunii sociale a învăţămîntului superior;
  • asigurarea sinergiei învăţămîntului şi cercetării;
  • promovarea învăţămîntului continuu;
  • dezvoltarea în continuare a cadrului normativ ce ar contribui la angajarea eficientă a tinerilor specialişti în cîmpul muncii. Crearea unui sistem de facilitare şi integrare a absolvenţilor în piaţa muncii, orientat la necesităţile pieţei.

Lista instituțiilor de învățămînt superior din Republica Moldova

Învăţământ de stat

1. Universitatea de Stat din Moldova 
Rector: CIOCANU Gheorghe 
MD-2009, mun. Chişinău, str. A.Mateevici, 60 
tel: +(373 22) 57-74-01 
www.usm.md

2. Universitatea Pedagogică de Stat "I.Creangă" 
Rector: GROSU Mihai 
MD-2069, mun. Chişinău, str. Ion Creangă, 1 
tel: +(373 22) 74-54-14, +(373 22) 74-33-03 
www.upsc.md

3. Universitatea Tehnică a Moldovei 
Rector: BOSTAN Ion 
MD-2004, mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare, 168 
tel: +(373 22) 23-78-61 
www.utm.md

4. Academia de Studii Economice din Moldova 
Rector: BELOSTECINIC Grigore 
MD-2005, mun. Chişinău, str. Bănulescu Bodoni, 51 
tel: +(373 22) 22-41-28 
www.ase.md

5. Universitatea de Stat "Alecu Russo" din Bălţi 
Rector: POPA Gheorghe 
MD-2131, mun. Bălţi, str. Puşkin, 38 
tel: +(373-231) 2-30-66 
www.usb.md

6. Universitatea de Stat din Tiraspol (cu sediul în mun. Chişinău) 
Rector: CALMUŢCHI Laurenţiu 
MD-2069, mun. Chişinău, str. Iablocikin, 5 
tel: +(373 22) 75-49-24 
www.ust.md

7. Universitatea de Stat din Comrat 
Rector: ZAHARIA Serghei 
MD-3800, or. Comrat, str. Galaţan, 17 
tel: +(373-298) 2-43-45 
www.kdu.md

8. Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport 
Rector: MANOLACHE Veaceslav 
MD-2024, mun. Chişinău, str. A.Doga, 24/1 
tel: +(373 22) 49-40-81, +(373 22) 49-41-82 
www.usefs.md

9. Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie "N. Testemiţanu" 
Rector: ABABII Ion 
MD-2004, mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare, 165 
tel: +(373 22) 24-17-48, +(373 22) 24-34-08 
www.usmf.md

10. Universitatea Agrară de Stat din Moldova 
Rector: CIMPOIEŞ Gheorghe 
MD-2049, mun. Chişinău, str.Mirceşti, 44 
tel: +(373 22) 31-22-58 
www.uasm.md

11. Academia "Ştefan cel Mare" a Ministerului Afacerilor Interne 
Rector: CARP Simion 
MD-2009, mun. Chişinău, str. Gh.Asachi, 21 
tel: +(373 22) 22-97-27, +(373 22) 73-50-97 
www.academy.police.md

12. Institutul de Relaţii Internaţionale din Moldova 
Rector: BENIUC Valentin 
MD-2005, mun. Chişinău, str. Puşkin, 54 
tel: +(373 22) 21-09-62 
www.irim.md

13. Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice 
Rector: MELNIC Victoria 
MD-2009, mun. Chişinău, str. A.Mateevici, 87 
tel: +(373 22) 22-19-49 
www.amtap.md

14. Academia Militară a Forţelor Armate "Alexandru cel Bun" 
Rector: Bucliș Mihail 
MD-2023, mun. Chişinău, str. Haltei, 21 
tel: +(373 22) 54-51-60, +(373 22) 54-51-53 
www.army.md

15. Universitatea de Stat "Bogdan Petriceicu Hasdeu" din Cahul 
Rector: POPA Andrei 
MD-3901, or. Cahul, Piaţa Independenţei, 1 
tel: +(373-299) 2-24-81 
www.usch.md

16. Universitatea de Stat din Taraclia 
Rector: CERVENCOV Nicolae 
MD-7400, or. Taraclia, str. Păcii, 4 
tel: +(373-294) 2-49-06

17. Universitatea Academiei de Ştiinţe a Moldovei 
Rector: DUCA Maria 
MD-2028, mun. Chişinău, str. Academiei, 3/2 
tel: +(373 22) 73-74-44, +(373 22) 73-80-16 
www.edu.asm.md 
www.mrda.md/asmu
 


Învăţămînt privat

1. Universitatea Liberă Internaţională din Moldova 
Rector: GALBEN Andrei 
MD-2012, mun. Chişinău, str. Vlaicu Pîrcălab, 52 
tel: +(373 22) 22-00-29 
www.ulim.md

2. Institutul Internaţional de Management "IMI - NOVA" 
Rector: RAILEAN Valentin 
MD-2043, or. Chişinău, str. Hristo Botev, 9/1 
tel: +(373 22) 56-85-36 
www.imi-nova.md 
corina_rln@yahoo.com

3. Universitatea "Perspectiva - INT" 
Rector: ODINEŢ Rodica 
MD-2071, mun. Chişinău, str. Alba Iulia, 75 
tel: +(373 22) 74-79-58 
www.perspectiva.md

4. Universitatea Cooperatist-Comercială din Moldova 
Rector: MALECA Tudor 
MD-2001, mun. Chişinău, bd. Gagarin, 8 
tel: +(373 22) 54-91-24 
www.uccm.md

5. Universitatea Slavonă 
Rector: MLECICO Tatiana 
MD-2068, mun. Chişinău, str. Florilor, 28/1 
tel: +(373 22) 43-03-81 
www.surm.md 
surm@starnet.md

6. Universitatea de Studii Politice şi Economice Europene 
Rector: COJOCARU Victoria 
MD-2025, mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare, 200, et.3 
tel: +(373 22) 74-94-86, +(373 22) 74-99-13

7. Universitatea de Studii Europene din Moldova 
Rector: SEDLEŢCHI Iurie 
MD-2024, mun. Chişinău, str. Iablocikin, 2/1 
tel: +(373 22) 50-91-22, +(373 22) 50-91-27 
www.usem.md

8. Universitatea "Şcoala Antropologică Superioară" 
Rector: RABINOVICI Roman 
MD-2024, mun. Chişinău, str. Zimbrului, 10 "A" 
tel: +(373 22) 43-83-42 
www.ant.md

9. Institutul Umanistic Contemporan 
Rector: ŞMUGUROV Valentin 
MD-2005, mun. Chişinău, str. Albişoara, 78/4 
tel: +(373 22) 24-13-52 
www.sgi.md

10. Universitatea de Studii Aplicate din Moldova 
Rector: DORUC Andrei 
MD-2002, mun. Chişinău, str. Sarmisegetusa, 48/8 
tel: +(373 22) 52-10-08, +(373 22) 92-41-64

11. Academia de Transporturi, Informatică şi Comunicaţii 
Rector: SOLOMON Dumitru 
MD-2002, mun. Chişinău, str. Munceşti, 121a 
tel: +(373 22) 38-45-30, 022 38-45-40, 022 38-45-09 
www.aticmd.md

12. Institutul Nistrean de Economie şi Drept 
Rector: CUŞMIR Foma 
MD-3100, or. Bălţi, str. Ştefan cel Mare, 82 
tel: +(373-231) 2-10-98

13. Filiala instituţiei nestatale de învăţămînt 
"Institutul Baltic de Ecologie, Politică şi Drept" din Moldova 
Rector: MARCOV Lilia 
MD-3100, or. Bălţi, str. Sorocii, 21 (şcoala nr.3) 
tel: +(373-231)4-30-61, +(373-231) 4-42-89

14. IPÎ Institutul de Ştiinţe Penale şi Criminologie Aplicată 
"Institutul de Ştiinţe Penale şi Criminologie Aplicată" din Moldova 
Rector: Valeriu Bujor 
MD-2032, mun. Chişinău, str. Voluntarilor, 8/3 
tel: +(373-22)47-04-18, +(373-231) 47-04-20 
www.criminology.md 
e-mail: criminology_md@mail.ru

Instituţii de învăţămînt acreditate