RO RU EN
Joi, 17 Mai 2012
RSS
Actualizat: 17.05.2012
Galerie multimedia
Cooperare internaţională
TEMPUSProgramul Tempus (Trans-European mobility scheme for university studies) a fost lansat de Comisia Europeană în 1990, în vederea sprijinirii modernizării învăţământului superior şi încurajării mobilităţii universitare în spaţiul UE şi statele partenere (ţări din Balcanii de Vest, Europa de Est, Asia Centrală, nordul Africii şi Orientul Mijlociu).
Erasmus MundusErasmus Mundus este un program de cooperare care vizează dezvoltarea calităţii învăţământului superior european şi promovarea sa la nivel mondial. Erasmus Mundus încurajează colaborarea între institutii de învăţământ superior, cadre didactice, studenţi şi cercetători din spaţiul UE şi din afara lui.
Jean MonnetProgramul Jean Monnet sprijină activităţile de predare, cercetare şi reflectare asupra integrării europene în cadrul instituţiilor de învăţământ superior din întreaga lume.  Este parte a programului Învăţare pe tot parcursul vieţii (2007-2013), care sprijină proiectele şi activităţile ce stimulează interschimbul, cooperarea şi mobilitatea între sistemele de educaţie şi formare din cadrul Uniunii Europene.
Youth in Action"Tineret în Acţiune" (Youth in Action) este programul Uniunii Europene  care susţine activităţile de învăţare nonformală pentru tineri, prin finanţarea de proiecte.
E-twinningE-twinning este o iniţiativă a Comisiei Europene, lansată în 2005, cu scopul iniţial de a facilita parteneriatele între instituţii de învăţământ preuniversitar din Europa. Ulterior, scopurile acţiunii s-au consolidat, platforma etwinning.net devenind o comunitate a şcolilor din Europa.
GrundtvigProgramul Grundtvig îşi propune să ofere alternative educaţionale şi să îmbunătăţească accesul celor care, indiferent de vârstă, doresc să dobândească noi competenţe prin forme de educaţia adulţilor, veninnd în întâmpinarea nevoilor de predare/invăţare ale adulţilor şi se adresează instituţiilor sau organizaţiilor care asigură sau facilitează educaţia acestora.
PestalozziProgramul Pestalozzi este programul pilot al Consiliului Europei pentru dezvoltarea profesională a cadrelor didactice şi a actorilor educaţiei.
CEEPUSProgramul CEEPUS (Program de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală) este un program regional de mobilitate academică, care se derulează în Europa Centrală şi de Est din anul 1993. Republica Moldova devine membru cu drepturi depline din anul academic 2011-2012.
ACESProgramul Acess, adresat învăţământului preuniversitar, urmăreşte să consolideze participarea activă a tinerilor şi a cadrelor didactice în procesele de schimb şi cooperarea internaţională.
© 2011 Ministerul Educatiei Toate drepturile rezervate.